Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Oferta de aparate dentare fixe a specialiştilor în stomatologie şi ortodonţie reprezintă cea mai eficientă soluţie de înfrumuseţare a dinţilor care sunt strâmbi sau în cazul în care există probleme de estetică ce nu pot fi corectate decât cu ajutorul unor faţete, spre exemplu.

Aparatele dentare fixe pot fi acum folosite atât de către copii şi adolescenţi, cât şi de către adulţi pentru că funcţionează şi la vârsta adultă, nu numai la vârste fragede.

Cele mai importante tipuri de aparate dentare fixe

Aparatele dentare fixe sunt special concepute pentru a corecta şi a îndrepta poziţia dinţilor, formate din bracketi fixaţi pe fiecare dinte cu un adeziv special şi unite prin arcuri care mută dinţii în poziţia corectă. Aparatele dentare fixe sunt de mai multe feluri:

·  metalice – aparatele dentare fixe metalice sau clasice sunt cele mai cunoscute modele de aparate dentare, fiind populare pentru eficienţa lor şi pentru preţ. Din păcate, aparatele dentare fixe metalice nu reprezintă cea mai estetică soluţie;

·  ceramice – aparatele dentare fixe ceramice sunt realizate din materiale ceramice sau compozit care le face să treacă neobservate, materialul fiind foarte dur, mai dur decât suprafaţa dintelui, ceea ce înseamnă că nu se vor deteriora rapid;

·  safir – aparatele dentare cu safire reprezintă o soluţie de îndreptare a dinţilor şi o bijuterie în cavitatea bucală a pacienţilor, însă sunt mai costisitoare decât celelalte tipuri de aparate dentare;

·  linguale – aparatele linguale sunt special concepute să poată fi lipite în spatele dinţilor, dar sunt mai subţiri şi folosesc un arc diferit faţă de cele fixe normale.

Când poate fi inserat un aparat dentar?

Un aparat dentar trebuie inserat la vârsta copilăriei sau la vârsta adolescenţei pentru rezultate cât mai rapide şi vizibile, dar şi la vârsta adultă, când deja dantura s-a definitivat însă există câteva probleme. Pacienţii ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a purta un aparat dentar atunci când poziţia dinţilor nu este una atât de bună şi atunci când persoanele nu sunt mulţumite de aspectul lor.

Tratamentul cu un aparat dentar nu durează mai mult de 24 de luni, decât în cazuri foarte dificile. În cazul copiilor şi adolescenţilor, tratamentul durează mult mai puţin, iar rezultatele pot fi mai repede vizibile.

La ce să se aştepte pacienţii atunci când îşi inserează un aparat dentar?

Atunci când îşi inserează un aparat dentar fix, pacienţii trebuie să se aştepte la următoarele lucruri:

·  să se aştepte că vorbirea şi masticaţia să le fie îngreunate în primele luni de purtare;

·  să se aştepte la faptul că igiena orală le va fi mult îngreunată şi este un aspect foarte important pentru că trebuie efectuată riguros şi corespunzător;

·  să meargă în mod regulat la întâlniri la medicul dentist;

·  să înveţe să se adapteze treptat la disconfortul asociat cu mişcarea ortodontică a dinţilor;

·  să meargă la dentist ori de câte ori există probleme cu aparatul dentar pentru a le corecta;

·  să nu încerce să îşi dea jos aparatul dentar atunci când consideră că nu le mai este necesar.

Arata comentariileAscunde comentariile

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!