Ce apă îi dau bebelușului meu?

Apa este esențială pentru corpul uman. Într-adevăr, o persoană poate supraviețui câteva zile fără hrană, dar nu fără apă. De aici și importanța bunei hidratări. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) afirmă că un sugar ar trebui să bea între 0,7 și 0,9 L de apă pe zi, de la naștere până la 4 ani. Însă corpul său fragil necesită apă de calitate, adaptată nevoilor lui. 

De ce este apa atât de necesară pentru părinţi și pentru bebeluș? 

Hidratarea este esențială, fie că este vorba de un bebeluş sau de un adult. Într-adevăr, deshidratarea severă la adulţi, poate duce la dureri de cap, amețeli sau chiar disconfort. Prin urmare, este important să se consume cel puțin 1,5 litri sau chiar 2 litri, pe zi. 

Bebelușii însă mai au probleme în reglarea temperaturii corpului și sunt mult mai sensibili la deshidratare decât adulţii. Prin urmare, apa este esențială pentru organismul lor. 

Apa este o componentă importantă în constituția sângelui, facilitează respirația și ajută la reglarea temperaturii corpului. De asemenea, furnizează nutrienții, vitaminele și mineralele necesare pentru buna funcționare a celulelor corpului uman. În cele din urmă, ajută organismul să scape de deșeurile pe care le produce, ghidându-le către organele care distrug aceste deșeuri.

Cele mai citite articole

Un bebeluș deshidratat pierde în greutate, plânge foarte des, are o temperatură peste 37 ° C, iar urina lui este închisă la culoare. 

Ce ar trebui să conțină apa pentru bebeluș?

Apa poate fi folosită la pregătirea biberonului cu lapte praf  sau poate fi băută natural. În ambele cazuri, se verifică dacă are aceste caracteristici: 

  • este săracă în nitrați: mai puțin de 15 mg / litru. Tractul digestiv al bebelușului este încă imatur, iar nitrații sunt otrăvitori pentru el;
  • nu este foarte mineralizată: mai puțin de 500 mg de reziduu uscat / litru pentru a nu deteriora rinichii;
  • cantitățile de sodiu, fluor și sulfat conținute în apă trebuie să fie mici;
  • apa nu este poluată.

Poate bebelușul să bea apă de la robinet?

Potrivit EFSA, apa de la robinet poate fi potrivită și pentru micuțul peste 6 luni, cu excepția cazului în care medicul pediatru recomandă altceva. Evident, trebuie aflate informaţii despre calitatea apei, de la primărie, compania de apa etc. 

Dacă se alege apa de la robinet, se va lua în considerare: 

  • se lasă întotdeauna apa să curgă, aproximativ un minut înainte de a umple biberonul. Acest lucru elimină urmele potențiale de plumb, cupru sau microorganisme care pot fi prezente în apă din conducte;
  • se renunţă la sistemul de dedurizare al apei, pentru a nu pierde o mare parte din calciu și magneziu din apă, esențială pentru bebeluși. 

În concluzie

Există mai multe ape potrivite pentru buna creștere și bunăstare a bebelușului. Cele care vor funcționa cel mai bine sunt apele cu cel mai mic conținut de minerale. Pe de altă parte, apele bogate în magneziu nu sunt recomandate deoarece riscă să accelereze tranzitul intestinal și pot provoca diaree la bebeluși. Apa de izvor îmbuteliată este, de asemenea, indicată dacă este marcată „potrivită pentru prepararea alimentelor pentru sugari”. 

Cele mai citite articole