Ce sunt împrumuturile cu impact pozitiv şi de ce ai nevoie de ele

Atunci când vorbim despre împrumuturi, bancare sau din alte surse, percepţia este, de multe ori, negativă. Într-un fel, este corect să percepem împrumuturile şi datoriile ca având consecinţe nefavorabile asupra echilibrului nostru economic şi, de altfel, orice expert în educaţie financiară recomandă achitarea lor ca un pas important spre atingerea independenţei financiare. Cu toate acestea, există şi împrumuturi sau credite bancare cu impact benefic, numite şi creanţe pozitive.  

Ce sunt creanţele pozitive

La modul general, orice datorie pe care o poți rambursa, în mod eşalonat şi responsabil, pe baza unui contract de împrumut sau unui acord verbal, în cazul în care împrumuți bani de la rude sau prieteni,  poate fi  considerată o creanță pozitivă. Mai specific, putem vorbi despre creanţe cu impact pozitiv atunci când facem referire la un împrumut folosit pentru a finanța ceva care va oferi o rentabilitate bună a investiției pe termen mediu sau lung. Iată câteva exemple în acest sens:

Credit imobiliar

Atunci când faci un credit imobiliar, mai ales pe termen lung, 20 sau chiar 30 de ani, trebuie să ai în vedere un aspect foarte important, ca să putem vorbi despre o creanţă pozitivă:  până la achitarea ipotecii, apartamentul tău sau casa ta trebuie să aibă cel puţin aceeaşi valoare sau chiar una mai mare. De exemplu, dacă locuieşti în Capitală, ca să te asiguri că faci o investiţie bună, pe termen lung, când evaluezi diferite apartamente de vanzare Bucuresti, orientează-te spre imobile noi, în zone atractive. Astfel de bunuri imobiliare se tranzacţionează mai uşor, deci, dacă te decizi la un moment dat să vinzi cu profit, ai şanse mari de reuşită. 

Împrumuturi pentru educaţie

Dacă vrei să studiezi în străinătate, de exemplu, sau să faci cursuri de perfecţionare care vin la pachet cu costuri ridicate, poţi lua în considerare un împrumut. Astfel de credite sau împrumuturi sunt considerate creanţe pozitive deoarece, cel puţin teoretic, o investiţie în educaţia ta îţi va oferi oportunităţi de angajare superioare, ceea ce înseamnă poziţii mai bune şi un salariu mai mare, care să îţi permită să-ţi achiţi datoria destul de rapid.

Împrumuturi pentru achiziţia unui automobil

Acest tip specific de credit poate fi catalogat atât creanţă pozitivă, cât şi negativă, în funcţie de circumstanţe. Unele împrumuturi auto pot avea o rată a dobânzii ridicată, în funcție de diferiţi factori, inclusiv tipul și valoarea împrumutului. Pe de altă parte, o maşină generează numeroase alte noi cheltuieli, de la cele legate de combustibil până la asigurări.

Cu toate acestea, un împrumut auto poate avea un impact pozitiv, deoarece deținerea unei mașini te poate pune într-o poziție mai bună pentru a obține sau a păstra un loc de muncă, sau te poate ajuta să îţi dezvolţi afacerea, ceea ce are ca rezultat un potențial câștig majorat.

Ce sunt creanţele negative

Nu putem vorbi despre creanţele pozitive fără să le luăm în considerare şi pe cele negative, care pot fi denumite şi credite sau datorii neperformante. Aici ne referim la datorii pe care nu le poți rambursa şi la împrumuturi folosite pentru a finanța ceva care nu oferă un profit pentru investiția făcută. Iată câteva exemple:

Cardurile de credit

Dacă ai o relaţie sănătoasă cu banii, ar trebui să te poţi încadra într-un buget fix lună de lună şi eventual să faci şi economii. Aşadar, folosirea cardului de credit ar trebui să fie ceva excepţional, nu un obicei. Unele carduri de credit presupun dobânzi considerabile şi dacă nu îţi achiţi integral datoriile în fiecare lună poţi să-ţi creezi şi mai multe probleme economice. 

Împrumuturile cu dobândă mare

La această categorie ar putea fi incluse aşa-numitele împrumuturi până la ziua de salariu sau împrumuturile negarantate. Dobânda lor este deseori foarte mare, iar datoria mai dificil de rambursat decât pare la prima vedere, ceea ce te poate pune într-o situaţie financiară şi mai proastă.

Aşadar, împrumuturile pot face parte dintr-o relaţie echilibrată cu banii. Important este să te gândeşti pe termen lung la avantajele şi beneficiile pe care le poţi obţine dintr-o investiţie bazată pe un credit şi să faci alegerile cele mai înţelepte. 

Sursă foto: pexels.com