Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Turneul de la Flushing Meadows revine în 2022 cu o nouă ediție care propune să atragă privirile pasionaților de tenis din întreaga lume. Vor lua startul, în cadrul competiției cei mai tari sportivi din circuit. Atât pe tabloul masculin, cât și pe cel feminin, vor fi prezente numele pe care le îndrăgesc fanii tenisului. Atât sportivii din noua generație, cât și cei experimentați și deja intrați în cărțile de istorie ale tenisului își propun să cucerească trofeele de la feminin și masculin. 

Vor participa la US Open tinerele Iga Swiatek, Emma Răducanu, dar și mai experimentatele Aryna Sabalenka, Naomi Osaka sau Simona Halep. De asemenea, vor intra pe suprafețele hard de peste ocean tinerii Carlos Alcaraz și Stefanos Tsitsipas, precum și veteranii Rafael Nadal și Novak Djokovic. Deși vârsta este foarte importantă în tenis, istoria recentă a dovedit că acest factor poate face diferența în ambele sensuri. Iată cum arată situația favoriților, pentru această ediție a US Open!

Tineri vs. “bătrâni“. Iată cum poți paria pe US Open

Atunci când vine vorba despre vârstele favoriților la cucerirea turneului de Mare Șlem din Statele Unite ale Americii, există diferențe semnificative între tabloul feminin și cel masculin. Iată cum arată situația primelor favorite, conform cotelor oferite de bookmakeri:

  1. Iga Swiatek (21 de ani) – cota 3,00
  2. Naomi Osaka (24 de ani) – cota 6,00 
  3. Aryna Sabalenka (24 de ani) – cota 12,00
  4. Emma Răducanu (19 ani) și Elena Rybakina (23 de ani) – cota 13,00
  5. Simona Halep (30 de ani) – cota 15,00

Așadar, o singură sportivă dintre primele șase favorite la cucerirea trofeului are peste 30 de ani. Este vorba chiar de românca Simona Halep, care poate fi considerată a fi deja una dintre veteranele tabloului feminin. Principala favorită a competiției este Iga Swiatek, poloneza în vârstă de doar 21 de ani! Osaka, Sabalenka și Rybakina pot fi considerate deja sportive de vârstă medie, în vreme de Emma Răducanu este o altă tânără din circuit.

Cele mai citite articole

Pe tabloul masculin, situația este cu totul diferită, jucătorii fiind de vârste mai înaintate. Iată cum arată situația favoriților:

  1. Novak Djokovic (35 de ani) – cota 2,60
  2. Daniil Medvedev (26 de ani) – cota 3,40
  3. Carlos Alcaraz (19 ani) – cota 4,50
  4. Rafael Nadal (35 de ani) – cota 6,50
  5. Alexander Zverev (25 de ani) – cota 9,00

În top 5 și-au făcut loc două legende ale tenisului: Rafael Nadal și Novak Djokovic. De altfel, cei doi au reușit să cucerească precedentele trei turnee de Mare Șlem ale anului 2022! Nadal s-a impus la Australian Open și Roland Garros, în vreme ce Djokovic a câștigat la Wimbledon. Pe lângă diferența de la nivelul vârstelor, se poate sesiza și o diferențiere interesantă atunci când vine vorba de cote, între tabloul feminin și cel masculin, cotele de la masculin fiind mult mai echilibrate.

Indiferent cine crezi că va reuși să câștige trofeele puse în joc pe teritoriu american, poți paria pe US Open profitând de cele mai tari cote. Nu uita că acestea pot să se modifice până la startul competiției, dar și în timpul desfășurării acesteia. Alege-ți jucătorii în șansele cărora crezi cel mai mult și urmărește-le traseul îndeaproape! 

Alege să pariezi responsabil și trăiește la intensitate maximă una dintre cele mai tari competiții de tenis din lume!

Sursa foto: Pixabay.com

Cele mai citite articole