Tot mai multe viitoare mame își doresc un baby shower, adică o petrecere în compania celor dragi, alături de care să se bucure de ultima perioadă a sarcinii și să celebreze minunea care va veni în curând în familie. În general, astfel de evenimente sunt ideale și pentru o ședință foto înainte de nașterea celui mic și sunt prilejul ideal de a aduna laolaltă oamenii apropiați, prieteni și rude. Dacă ai o prietenă care organizează un baby shower și te întrebi ce fel de cadou să-i oferi, atunci îți venim în ajutor cu sugestii.
Iată 7 idei de cadouri pentru un baby shower:
O pernuță anticolici
În primele luni de viața, cel mic va avea nevoie de diverse accesorii, iar o pernuță anticolici îi va fi sigur de folos. Alege o culoare neutră în cazul în care nu știi sexului bebelușului sau una specifică dacă e fetiță sau băiețel.
Prima carte a bebelușului
Cadourile pentru baby shower nu trebuie să fie neapărat obiecte sau jucării pe care părinții să le ofere imediat bebelușului. Ia în calcul că la naștere se primesc mai multe daruri, astfel că există riscul ca el să crească și să nu aibă timp să se bucure de toate. Oferă-le părinților prima carte pentru copilul lor. Există inclusiv variante pentru bebeluși, cărticele moi cu diverse animăluțe care sunt interactive și scot sunete. În mod sigur, o vor păstra în siguranță și o vor scoate la momentul potrivit, atunci când bebe va sta deja în funduleț.
Kit pentru amprentă
O idee haioasă de cadou este kitul pentru amprenta bebelușului. Va fi o amintire frumoasă pentru părinți să păstreze într-un tablou forma mâinilor sau piciorușelor celui mic. Setul conține o pastă modelatoare care ulterior se întărește și care nu este toxică și nici nu afectează în vreun fel pielea acestuia. Aici găsești kitul pentru amprentă, dar și alte idei de cadouri și jucării.
Calendar pentru numărătoarea inversă
Un cadou din categoria AMR (A Mai Rămas) un anumit număr de zile până la marele eveniment este ideal de oferit la o astfel de petrecere. Viitorii părinți vor fi încântați de un calendar în care să vadă în fiecare zi cât a mai rămas cu aproximație pâna la venirea pe lume a bebelușului lor. Ca să fie și mai interesant darul, îl poți personaliza cu numele copilului sau cu al părinților.
Ramă pentru primele fotografii ale pruncului
Viitorii părinți așteaptă cu nerăbdare să-și țină pentru prima oară bebelușul în brațe și tot atunci cel mai probabil vor apărea primele fotografii împreună. O ramă foto este o altă idee de cadou de oferit la un baby shower. La fel ca la calendar, aceasta poate fi personalizată cu numele copilului și chiar și cu data nașterii, în cazul în care mama este programată într-o zi anume.
Body-uri cu mesaje haioase
Tot la baby shower este potrivit să le oferi viitorilor părinți câteva body-uri cu mesaje haioase. Asigură-te că sunt din bumbac de calitate și vor putea fi folosite.
Cadouri practice
De asemenea, dacă ești o persoană apropiată familiei, apelează la cadourile practice. Orice bebeluș are nevoie de numeroase accesorii în primele luni după naștere, așa că scutește-i pe părinți de un efort suplimentar. Oferă-le biberoane, o păturică, lenjerie de pat pentru bebe, jucării pentru dentiție sau hăinuțe din bumbac.
Un baby shower este petrecerea organizată cu puțin timp înainte ca bebelușul să vină pe lume. Ea poate fi tematică, poate dezvălui sexul copilului în prezența prietenilor sau poate fi prilej pentru o ședință foto alături de cei dragi. Dacă mergi la un astfel de eveniment, vei găsi în mod sigur un cadou potrivit inspirat din ideile de mai sus.